Bike riding

In the past month or so I finally started to ride my bike a bit more. I thought it’s about time to do some more movement and to take advantage of the summer, which won’t last for much longer now. So whenever I went to Munich I just put the bike in the car and I took it with me. And whenever the weather was nice, I would just go riding after work for 1-2 hours or so.

Munich is a city where the infrastructure is excellent for riding a bike. There are bike tracks almost everywhere on the roads and sidewalks. And in addition to that, there is the Isar river which goes through the city. On its banks there are bike paths all over the place, paved or gravel, so you can ride all day long if you want.

That is where I did most of my riding. My hotel is somewhere at the east city limit so I would just ride to the Isar (only 15 minutes away) and then I would just go either north or south along the Isar. And of course, I would always have my camera with me because the whole area is just beautiful. Just see for yourself, some of the pictures I made along the river:

I also thought it would be a good idea to track my rides and since my N85 has a GPS unit inside there is an easy solution for this. Nokia used to have a beta program called Sports tracker, a small application which would run on your phone and it would record your route, along with stats like speed, altitude, distance, etc. The program was discontinued but recently a new company picked it up and improved it a lot. The application itself has been improved and a new service was launched at http://www.sports-tracker.com. The routes tracked on your phone can be uploaded to the service and then you can view it on the website on a map with all kind of interesting statistics. The pictures you take with your phone during the ride can be also uploaded, so whoever looks at the website can see what it was like.

And the nice thing is, all this is free. The company makes their money by selling a heart rate transmitter belt which you can pair with your phone over bluetooth. Then the program can also record info about your heart beat which allows you to train more efficiently. While nice to have, it’s somewhat expensive and nobody forces you to buy it.

The program is of course not only for riding but for all kind of other workouts: walking, running, skying, working indoors, etc. For example, you can see what one of my  typical ride looks like.

Soferi nebuni

Drumurile sunt pline de oameni carora ar trebui sa li se interzica a se apropria de o masina la mai putin de 50m, cu atat mai mult sa o conduca. E drept ca sunt mult mai multi idioti pe drumurile din Romania decat aici, insa totusi avem si noi parte de ei. Din pacate.

Conduceam pe un drum national cu doua benzi, “Bundesstraße” cum o numesc nemtii. Eram pe banda de viteza si conduceam in spatele unui Smart 4Four, totul era ok. In fata noastra, la ceva distanta, era un camion iar in spatele lui un Mercedes A-Klasse. Limita de viteza era de 120km/h iar cei noi conduceau cu cel mult 100km/h.

Cand tipul din 4Four era aproape in dreptul lor, A-Klasse’ul  e iesit brusc de pe banda lui fara sa semnalizeze, i’a taiat fata tipului din 4Four si a inceput sa depaseasca incet de tot camionul. 4Four’ul a trebuit sa franeze violent pentru a nu intra in A-Klasse. Eu eram ceva mai spate asa ca nu a trebui sa franez asa de tare.

Tipul din 4Four s’a ofticat rau de tot, si cu buna dreptate. A inceput sa il claxoneze pe idiotul din A-Klasse, cred ca l’a si flashuit. Dupa ce amaratul ala a depasit camionul si s’a bagat din nou pe banda dreapta, tipul cu 4Four a tras in dreptul lui si a inceput sa gesticuleze cu mainile catre idiot. Pot doar sa imi inchipui ce era la gura lui.  Presupun ca nu i’a fost de ajuns pentru ca a tras si el in fata tipului cu A-Klasse si a inceput sa franeze. Intre timp ajunsesem si eu in dreptul Mercedesului si m’am uitat inauntru. Acolo am vazut un bosorog scofalcit caruia ar fi trebuit sa i se ia carnetul cu 15 ani in urma: ii arata  cu o mana tremuranda degetul mijlociu tipului din 4Four.

Nu pot spune ca sunt de acord cu ce a facut tipul din 4Four, intrat pe banda dreapta si franat, insa il inteleg pe deplin. In locul lui as fi fost probabil la fel de ofticat. Imi imaginez ca asa se intampla majoritatea accidentelor; nu atat de mult din cauza condusului cu viteza mare cat din cauza acestor cretini care pun in pericol pe toti ceilalti participanti la trafic. Chiar cred ca dupa o anumita varsta oamenii ar trebui sa fie chamati undeva si retestati pentru a se stabili daca pot conduce in continuare sau daca trebuie sa fie trimisi intr’un azil si hraniti prin tuburi.

Trebuie sa spun totusi ca asta e prima oara de cand sunt in Germania cand vad un asftel de comportament violent in trafic. In comparatie cu Romania unde incepe sa mi se ridice presiunea dupa ce conduc doar 30km de la granita.

Unprepared

Din cand in cand dau peste o melodie care ma face sa o ascult la nesfarsit. Nu pot sa explic. Atinge ceva adanc inauntrul meu, ma face sa vreau sa o ascult din nou, de fiecare data incercand sa inteleg de ce si de fiecare data esuand.

De fiecare data ajung asa de aproape insa nu suficient. Este ca atunci cand vezi ceva cu coada ochiului insa cand intorci capul, a disparut. Neinteleasa e mintea asta, eh ? Va prezint “Unprepared” (apasa pe iconita de Play de mai jos):

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

I can’t stay I say, you’re a lie, she says
It’s in your eyes and on your skin I read your mind, she says
Prove me wrong, she says
I’ve been around, she says
I know the way with my eyes closed, she says
Stay right there, she says
Look at me, she says
I know a way to make you feel a star, she says
Oh my god, I say
Oh my god, I say
If it’s a dream why can’t I scream to wake me up, I say
I’ve been around for 4 decades, I’ve seen the cities and the planes, I’ve watched the ball thats come and go
Still I am unprepared for you

Mai visezi ?

Stiu un loc de o frumusete extraordinara. Este un lac undeva in creierul muntilor.  Nu este un lac mare iar apa este incredibil de albastra. Cerul este mereu albastru aici. Jur imprejurul lacului sunt munti inalti iar lacul este in mijlocul unei paduri dese. Copaci inalti si batrani strajuiesc lacul de la inceputurile timpului. Pe unul dintre maluri este o plaja mica acoperita cu pietricele mici. Apele o spala agale cu valuri line si clare ca de cristal. Aerul este extrem de curat si racoros. Sunt doua luni pe cerul de deasupra lacului iar de deasupra muntilor straluceste soarele. Adeseori vin aici si stau pe plaja bucurandu’ma de soare si de aerul curat, lasand briza usoara sa imi spele grijile.

Asta e un loc in visele mele. In acest articol, draga cititorule, o sa iti reamintesc despre vise.

Ai visat vreodata ca poti sa zbori ? Te’ai simtit vreodata complet liber in timp ce tasnesti printre nori catre cerul azuriu ? Ai alergat vreodata mai repede decat orcine altcineva ? Ai fost vreodata pe varful celor mai inalti munti de pe acest Pamant ? Ai mers vreodata pe nori ? Ai simtit vreodata ca poti face orice, ca nu exista limite sau granite ? Ai simtit vreodata ca toata lumea iti apartine ? T’e'ai simtit vreodata nemuritor ?

Ai simtit vreodata acel loc adanc inauntrul tau care iti da putere atunci cand nu mai ai, care te face sa mergi inainte atunci cand nu mai se poate merge nicaieri, care iti da speranta atunci cand ea nu mai exista ? Ai vazut vreodata planeta noastra din spatiu ? Dar galaxia noastra ? Te’ai plimbat vreodata pe suprafata soarelui ? Ai atins vreodata stelele ? Ai fost vreodata o stea ?

Te’ai vazut vreodata dormind ? Ai atins vreodata fata persoanei iubite de la mii de kilometri distanta ? Ai fost vreodata in mintea unui copil care zimbeste fericit ? Ai simtit fericirea pura de acolo ? Ai visat vreodata imposibilul ?

Eu da.

Si inca visez, nu am incetat nicodata inca de cand eram copil. Nu in timpul noptii cand nu am control, ci in timpul zilei cand mintea mea poate sa conjure orice. Toti ne traim vietile zi de zi, mergand la lucru, megand la scoala, venind acasa, facandu’ne treburile, mergand la culcare numai ca sa o luam de la capat a doua zi. Zi dupa zi, an dup an. Multi dintre noi au incetat sa mai viseze.

Nu trebuie sa facem asta! Ziua in care incetam sa visam este ziua in care o sa murim! Mintea noastra, imaginatia, visele, acestea sunt lucrurile care ne definesc ca oameni. Ele sunt calitatile noastra cele mai pretioase.

Tu mai visezi ? Ai lumea ta magica unde totul este posibil ? Ai locul tau secret unde nimic nu te poate atinge, unde nimeni nu te poate rani, unde te simti in siguranta ? Vrei sa stii cum e sa fi copil din nou ?

E in puterea ta, trebuie doar sa visezi si o sa devina adevarat.

Treaba cu canile de cafea

La noi in casa se bea destul de mult cafea, in special Freya care este deja dependenda zic eu ;-) In casa totul este ok, avem extrem de multe cani (intr’o zi chiar am sa le numar pe toate). Insa cand suntem in masina, trebuie o cana speciala care trebuie sa aiba cateva caracteristici specifice. Pana acum am ajuns la tipul de cana nr. 4 insa se pare ca suntem inca departe de a gasi Graalul Sfant al Canilor de Cafea, dupa cum se vede:

1. Avem cana asta de ceva vreme, nu mai stiu exact unde am cumparat’o. Nu e buna. Capacul nu se inchide cum trebuie si daca nu te prinzi la timp: cafea pe haine. Plus ca dupa o vreme gustul plasticului ajunge in cafea. Bleh.
   
2. Apoi am vazut eu niste cani “misto” la un magazin online. Aratau bine si nici macar nu erau chiar asa de scumpe. Zis si facut, am comandat doua si la scurt timp le’am primit acasa. Catastrofa totala! Gaura pe unde sorbi cafeaua nu se poate astupa asa ca e un pericol continuu. Capacul nu se pune prin insurubare, doar prin presiune si de cele mai multe ori nu se inchide cum trebuie. Drept urmare, vezi punctul 1. : cafea pe haine. Si in plus e prea grasa, nu incape in suportul pentru cana din masina. Esec total. Zicala “Cat dai atata face” se aplica perfect.
   
3. Intr’o zi ne plimbam prin orasel (unde locuiam inainte) si am trecut pe langa unul din magazinele astea cu tot felul de lucruri pentru bucatarie si casa gen pahare, cani, oale, tacamuri, etc. Foarte scump, nu am idee cum supravietuiesc asemenea magazine.

   Afara aveau cateva obiecte “reduse”, adica de la “obscen de scumpe” erau reduse la “foarte scumpe”. Printre obiecte era si o cana care arata destul de bine, capacul se inchidea cum trebuie, era din metal, manerul parea solid. Mergand pe principiul “Scump da’ bun” am cumparat respectiva cana. A mers o vreme (mult mai mult decat celelalte doua) insa tot a luat’o in freza pana la urma.

   Manerul incepe sa faca fite de la o vreme, mereu trebuie sa strang surubul ala. Capacul are o chestie care aluneca inainte si inapoi, inchizand si deschizand fanta prin care sorbi. Idee buna in teorie insa dupa un timp chestia aia a inceput sa alunece singura cand inclini cana sa bei, inchizand fanta. Faza care NU este amuzanta.

   Morala: scump nu e mereu bun!
   

4. Ultima gaselnita este o cana luata de la Kaufland acum cateva zile. Creierul meu a dat un rateu se pare pentru ca am incalcat  principiul de la punctul 1 si am luat ceva ieftin. Parea ok, forma este buna, e izolanta, nu are maner deci nu are ce sa se strice, se inchide solid iar butonul ala rosu chiar functioneaza bine.

   Ieri am observat insa ca dupa dupa ce am trecut’o de cateva ori prin masina de spalat vase, apa intra cumva intre plasticul verde si metal. Nu multa, insa suficient cat sa o auzi daca scuturi cana goala. Iar apa respectiva se scurge incet pe langa surubul de pe fundul canii. Rezultat apa in masina sau pe haine.

   Morala: scump nu e mereu bun insa ieftin e de cele mai multe ori prost!
   

Cautarea canii perfecte continua!

The Steel Remains by Richard Morgan

Mi’am comandat ieri de pe Amazon ultima carte a lui Richard Morgan: The Steel Remains. Pentru cine nu cunoaste, Richard Morgan este un autor cunoscut pentru trilogia SF cu Takeshi Kovacs: Altered Carbon, Broken Angels si Woken Furries. O trilogie pe care am citit’o pe nerasuflate si apoi am citit’o din nou.

Acum se pare ca a inceput o noua trilogie numita A Land Fit For Heroes iar The Steel Remains este prima parte. Nu este SF de data asta, ci fantasy. Sunt foarte curios cum se imbina genul fantasy cu stilul brutal al lui Morgan insa se pare ca foarte bine. Am citit de curand un review despre cartea asta si concluzia tipului respectiv suna cam asa:

“Bold, brutal, and making no compromises – Morgan doesn’t so much twist the cliches of fantasy as take an axe to them. Then set them on fire. Then put them out by pissing on them.”

Suna interesant, abia astept sa o citesc ;-)

30000km

Facuti in aproximativ 9 luni.

Vise si OZN’uri

Azi noapte am avut un vis ciudat. De regula nu prea imi pot aminti visele insa asta a fost o exceptie. Se facea ca extraterestrii au atacat Pamantul. Imi amintesc doar franturi insa tin minte niste nave ciudate similare cu nava-mama Drej din “Titan A.E.” care  zburau de colo colo distrugand cladiri cu armele lor laser sau ce’or fi fost. E adevarat ca am vazut filmul ala de nenumarate ori insa nu recent. Imi plac deasemenea fimele SF post-apocaliptice chiar daca stiu ca sunt doar creatii de la Hollywood pentru facut bani. Da’ na, ce sa fac, imi plac :oops:

Stiu, stupid vis. Insa e interesant de observat cum creierul combina diferite imagini si evenimente intr’un vis relativ cursiv si cu “actiune”, ca sa zic asa.

Oricum, sa revenim la OZN’uri. Este un subiect care m’a fascinat inca de mic, am citit o gramada de carti despre ele si ulterior o gramada de chestii online dupa ce a aparut internet’ul. Poate si asta e o sursa a visului meu desi nu am mai avut pana acum vise cu extraterestri ucigasi. Eu personale cred ca OZN’urile exista insa, evident, parerile sunt impartite. In principiu sunt idei principale:

1. OZN’urile exista, sunt reale, au tehnologie extrem de avansata si vin din diferite locuri: spatiul cosmic, viitor, dimensiuni paralele, etc.
2. Unele OZN’uri sunt reale (vezi 1.) iar altele sunt proiecte secrete ale USA (ai naibii americani .. ) reverse-engineered dupa OZN’uri reale prabusite.
3. OZN’urile nu exista, sunt doar praf in ochi, baloane meteorologice, avioane, fenomene meteorologice, iluzii optice, reflectii, etc.

Mda, ce sa zic, fiecare cu parea lui. Varianta 2. pare destul de probabila insa eu stau si ma gandesc. Aceste fenomene au fost vazute peste tot in lume, in tot felul de forme, culori si marimi. Ori avem o planeta plina de drogati care isi imagineaza tot felul de tampenii, ori macar unele cazuri sunt adevarate.

Faza e urmatoarea: daca eu as fi guvernul american si as avea asemena obiecte zburatoare, capabile de performante incredibile pentru tehnologia noastra actuala, m’as plimba oare cu ele peste zone populate, riscand ca o eventuala defectiune (deh, nimeni nu e perfect) sa provoace o prabusire ? Cam stupid. Nu, le’as testa undeva intr’un desert, departe de orice forma de civlizatie. Si inca o chestie. OZN’urile astea au fost raportate in tot felul de forme si marimi: disc, triunghi, bumerang, cilindru si multe altele. Tind sa cred ca daca ar fi fost produse pe Pamant, nu ne’am fi jucat de’a formele ci am fi fost relativ consistenti.

Sunt abonat la RSS Feed’ul de la UFO Stalker unde oricine poate publica o aparitie de OZN, cu detalii, eventuale poze, etc.  Poti vedea aparitiile in timp real pe o harta Google Maps. Evident, multe nu sunt reale probabil insa sunt atat de multe incat statistic vorbind, cateva trebuie sa fie adevarate.

Oricum, mi se pare extrem de arogant sa credem ca suntem unici in Univers. Daca noi nu stim (inca) cum sa trecem peste obstacolul vastelor distance cosmice asta nu inseamna ca alte civilizatii nu stiu.