Treaba cu canile de cafea

La noi in casa se bea destul de mult cafea, in special Freya care este deja dependenda zic eu ;-) In casa totul este ok, avem extrem de multe cani (intr’o zi chiar am sa le numar pe toate). Insa cand suntem in masina, trebuie o cana speciala care trebuie sa aiba cateva caracteristici specifice. Pana acum am ajuns la tipul de cana nr. 4 insa se pare ca suntem inca departe de a gasi Graalul Sfant al Canilor de Cafea, dupa cum se vede:

  1. Avem cana asta de ceva vreme, nu mai stiu exact unde am cumparat’o. Nu e buna. Capacul nu se inchide cum trebuie si daca nu te prinzi la timp: cafea pe haine. Plus ca dupa o vreme gustul plasticului ajunge in cafea. Bleh.
  2. Apoi am vazut eu niste cani “misto” la un magazin online. Aratau bine si nici macar nu erau chiar asa de scumpe. Zis si facut, am comandat doua si la scurt timp le’am primit acasa. Catastrofa totala! Gaura pe unde sorbi cafeaua nu se poate astupa asa ca e un pericol continuu. Capacul nu se pune prin insurubare, doar prin presiune si de cele mai multe ori nu se inchide cum trebuie. Drept urmare, vezi punctul 1. : cafea pe haine. Si in plus e prea grasa, nu incape in suportul pentru cana din masina. Esec total. Zicala “Cat dai atata face” se aplica perfect.
  3. Intr’o zi ne plimbam prin orasel (unde locuiam inainte) si am trecut pe langa unul din magazinele astea cu tot felul de lucruri pentru bucatarie si casa gen pahare, cani, oale, tacamuri, etc. Foarte scump, nu am idee cum supravietuiesc asemenea magazine.

    Afara aveau cateva obiecte “reduse”, adica de la “obscen de scumpe” erau reduse la “foarte scumpe”. Printre obiecte era si o cana care arata destul de bine, capacul se inchidea cum trebuie, era din metal, manerul parea solid. Mergand pe principiul “Scump da’ bun” am cumparat respectiva cana. A mers o vreme (mult mai mult decat celelalte doua) insa tot a luat’o in freza pana la urma.

    Manerul incepe sa faca fite de la o vreme, mereu trebuie sa strang surubul ala. Capacul are o chestie care aluneca inainte si inapoi, inchizand si deschizand fanta prin care sorbi. Idee buna in teorie insa dupa un timp chestia aia a inceput sa alunece singura cand inclini cana sa bei, inchizand fanta. Faza care NU este amuzanta.

    Morala: scump nu e mereu bun!

  4. Ultima gaselnita este o cana luata de la Kaufland acum cateva zile. Creierul meu a dat un rateu se pare pentru ca am incalcat  principiul de la punctul 1 si am luat ceva ieftin. Parea ok, forma este buna, e izolanta, nu are maner deci nu are ce sa se strice, se inchide solid iar butonul ala rosu chiar functioneaza bine.

    Ieri am observat insa ca dupa dupa ce am trecut’o de cateva ori prin masina de spalat vase, apa intra cumva intre plasticul verde si metal. Nu multa, insa suficient cat sa o auzi daca scuturi cana goala. Iar apa respectiva se scurge incet pe langa surubul de pe fundul canii. Rezultat apa in masina sau pe haine.

    Morala: scump nu e mereu bun insa ieftin e de cele mai multe ori prost!

Cautarea canii perfecte continua!

2 Responses to “Treaba cu canile de cafea”

  1. fonitzu spune:

    Era – urban legend sau nu – o poveste despre japonezi, cum verifica ei buna functionare a trenurilor: se ia un pix, se desface masuta din compartiment, se pune pixul pe masuta, dupa care trenul pleaca din statie iar pixul trebuie sa ramana in picioare :-)

    Revenind la subiect, eu folosesc pur si simplu pahare normale de plastic, fara capac. Avantajul major este ca functioneaza ca un detector de Romania :-)), in sensul ca dupa ce treci granita, nu le mai poti umple decat pe jumate :D

  2. Stefan spune:

    Hm, nu cred ca m’as risca la ceva fara capac atunci cand sunt in masina ;-) Poate merge pe autostrada la condus constant, sau pe o strada dreapta insa atunci cand ai curbe, sau in oras … pericol.

Leave a Reply