Portul din Hamburg

O calatorie la Hamburg:

N’am murit

N’am murit, sunt inca in viata chiar daca nu prea am mai postat pe blog in ultimile luni. Nu stiu cate lume se mai uita pe aici din cand in cand (daca se mai uita cineva) insa planuiesc sa postez din nou pe blog. Chiar am petrecut azi ce timp si am actualzat WordPress’ul de la versiunea antica pe care o aveam.

Anul asta festivalul asta stupid de 5 zile, de care vorbeam anul trecut, s’a desfasurat din nou la noi in sat insa de data asta am fost pregatiti: am plecat in vacanta. Am fost pentru o saptamana in Romania, de data asta cu avionul ca sa nu mai pierdem 4 zile pe drum cu condusul. Am plecat chiar in dimineata cand celebrul eveniment incepea si ne’am intors o saptamana mai tarziu.

Vacanta in sine a fost misto insa un pic cam prea cald, nu cred ca a fost vreo zi cu temperaturi sub 32C. Am petrecut doua zile in Bucuresti, inca doua la Paraul Rece si apoi patru zile intr’un sat undeva pe la intorsura Buzaului. La intoarcere ne’am oprit pentru cateva ore in Brasov unde Freya a putut sa vada centrul si un pic din imprejurimi.

Am zburat cu German Wings, o companie aeriana “low cost” locala. Spun “low-cost” pentru ca, cu toate ca e mai ieftina decat o companie aeriana normala, pretul final nu e chiar asa de “low” dupa ce aduni tot felul de chestii cum ar fi bagaje de cala si alte alea. Cu ocazia asta am avut si “privilegiul” de a ateriza si decola pe aeroportul Baneasa care arata tot in paragina si parca rupt din secolul trecut.

Intr’un final am revenit in Germania unde am fost prompt intampinati cu temperaturi de 18C si vreme gri. Si apoi, colac peste pupaza, am mai inceput si serviciul asa ca totul a revenit la normal :)

Omuleti pe nave mari

Mersul cu bicicleta

De o luna incoace m’am hotarat sa merg cu bicicleta ceva mai mult. M’am gandit eu ca este timpul sa fac ceva mai multa miscare si sa profit de vara, care nu o sa mai dureze prea mult. Asa ca de cate ori am mers la München mi’am pus bicicleta in masina si am luat’o cu mine. Si cand vremea era frumoasa, dupa servici mergeam cu bicicleta pentru 1-2 ore sau asa ceva.

München este un oras unde infrastructura este superba pentru mersul cu bicicleta. Sunt piste pentru biciclete aproape peste tot pe strazi si pe trotuare. Si in plus, mai este si raul Isar care curge prin oras. Pe malurile sale sunt peste tot poteci pentru biciclete, asfaltate sau pietris fin, asa ca poti merge toata ziua daca vrei.

Acolo este locul unde a mers eu de cele mai multe ori. Hotelul unde stateam era undeva la marginea estica a orasului asa ca de regula mergeam catre rau (doar 15 minute de mers cu bicicleta) iar apoi o luam in sus sau in jos de’a lungul raului. Si evident, aveam mereu camera cu mine pentru ca toata zona respectiva este superba. Cateva din pozele facute de’a lungul raului:

M’am gandit eu ca ar fi o idee misto sa imi pot inregistra rutele si avand in vedere ca N85′ul meu are GPS incorporat, exista o solutie usoara. Nokia a avut acum ceva vreme un programel beta numit Sports Tracker, o aplicatie mica ce ruleaza pe telefon si inregistreaza ruta, impreuna cu statistici de genul viteza, altitudine, distanta. etc. Programelul a fost abandonat insa de curand o alta firma l’a preluat. Aplicatia a fost imbunatatita si un nou serviciu a fost lansat la http://www.sports-tracker.com. Rutele inregistrate pe telefon pot fi upload’ate direct de pe telefon si apoi iti poti vedea ruta pe website direct pe o harta cu tot felul de statistici interesante. Pozele facute cu telefonul in timpul turei poti fi deasemenea trimise asa ca cine se uita la website poate sa vada cum a fost.

Faza misto e ca toata chestia e gratis. Firma isi scoate banii vanzant o centura cu transmiter ce monitorizeaza bataile inimii, transmiter ce se poate cupla cu telefonul tau prin bluetooth. Apoi programul poate inregistra si bataile inimii, ceea ce iti poate permite sa te antrenezi mai eficient. E o chestie interesanta, insa e oarecum scumpa si nu te pune nimeni sa o cumperi.

Programelul ce ruleaza pe telefon nu este numai pentru mersul cu bicicleta insa si pentru alte tipuri de exercitii: plimbari, alergari, schi, fitness, urcat pe munte, etc. De exemplu puteti vedea cum arata o ruta tipica de’a mea.

Soferi nebuni

Drumurile sunt pline de oameni carora ar trebui sa li se interzica a se apropria de o masina la mai putin de 50m, cu atat mai mult sa o conduca. E drept ca sunt mult mai multi idioti pe drumurile din Romania decat aici, insa totusi avem si noi parte de ei. Din pacate.

Conduceam pe un drum national cu doua benzi, “Bundesstraße” cum o numesc nemtii. Eram pe banda de viteza si conduceam in spatele unui Smart 4Four, totul era ok. In fata noastra, la ceva distanta, era un camion iar in spatele lui un Mercedes A-Klasse. Limita de viteza era de 120km/h iar cei noi conduceau cu cel mult 100km/h.

Cand tipul din 4Four era aproape in dreptul lor, A-Klasse’ul  e iesit brusc de pe banda lui fara sa semnalizeze, i’a taiat fata tipului din 4Four si a inceput sa depaseasca incet de tot camionul. 4Four’ul a trebuit sa franeze violent pentru a nu intra in A-Klasse. Eu eram ceva mai spate asa ca nu a trebui sa franez asa de tare.

Tipul din 4Four s’a ofticat rau de tot, si cu buna dreptate. A inceput sa il claxoneze pe idiotul din A-Klasse, cred ca l’a si flashuit. Dupa ce amaratul ala a depasit camionul si s’a bagat din nou pe banda dreapta, tipul cu 4Four a tras in dreptul lui si a inceput sa gesticuleze cu mainile catre idiot. Pot doar sa imi inchipui ce era la gura lui.  Presupun ca nu i’a fost de ajuns pentru ca a tras si el in fata tipului cu A-Klasse si a inceput sa franeze. Intre timp ajunsesem si eu in dreptul Mercedesului si m’am uitat inauntru. Acolo am vazut un bosorog scofalcit caruia ar fi trebuit sa i se ia carnetul cu 15 ani in urma: ii arata  cu o mana tremuranda degetul mijlociu tipului din 4Four.

Nu pot spune ca sunt de acord cu ce a facut tipul din 4Four, intrat pe banda dreapta si franat, insa il inteleg pe deplin. In locul lui as fi fost probabil la fel de ofticat. Imi imaginez ca asa se intampla majoritatea accidentelor; nu atat de mult din cauza condusului cu viteza mare cat din cauza acestor cretini care pun in pericol pe toti ceilalti participanti la trafic. Chiar cred ca dupa o anumita varsta oamenii ar trebui sa fie chamati undeva si retestati pentru a se stabili daca pot conduce in continuare sau daca trebuie sa fie trimisi intr’un azil si hraniti prin tuburi.

Trebuie sa spun totusi ca asta e prima oara de cand sunt in Germania cand vad un asftel de comportament violent in trafic. In comparatie cu Romania unde incepe sa mi se ridice presiunea dupa ce conduc doar 30km de la granita.

Unprepared

Din cand in cand dau peste o melodie care ma face sa o ascult la nesfarsit. Nu pot sa explic. Atinge ceva adanc inauntrul meu, ma face sa vreau sa o ascult din nou, de fiecare data incercand sa inteleg de ce si de fiecare data esuand.

De fiecare data ajung asa de aproape insa nu suficient. Este ca atunci cand vezi ceva cu coada ochiului insa cand intorci capul, a disparut. Neinteleasa e mintea asta, eh ? Va prezint “Unprepared” (apasa pe iconita de Play de mai jos):

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

I can’t stay I say, you’re a lie, she says
It’s in your eyes and on your skin I read your mind, she says
Prove me wrong, she says
I’ve been around, she says
I know the way with my eyes closed, she says
Stay right there, she says
Look at me, she says
I know a way to make you feel a star, she says
Oh my god, I say
Oh my god, I say
If it’s a dream why can’t I scream to wake me up, I say
I’ve been around for 4 decades, I’ve seen the cities and the planes, I’ve watched the ball thats come and go
Still I am unprepared for you

Mai visezi ?

Stiu un loc de o frumusete extraordinara. Este un lac undeva in creierul muntilor.  Nu este un lac mare iar apa este incredibil de albastra. Cerul este mereu albastru aici. Jur imprejurul lacului sunt munti inalti iar lacul este in mijlocul unei paduri dese. Copaci inalti si batrani strajuiesc lacul de la inceputurile timpului. Pe unul dintre maluri este o plaja mica acoperita cu pietricele mici. Apele o spala agale cu valuri line si clare ca de cristal. Aerul este extrem de curat si racoros. Sunt doua luni pe cerul de deasupra lacului iar de deasupra muntilor straluceste soarele. Adeseori vin aici si stau pe plaja bucurandu’ma de soare si de aerul curat, lasand briza usoara sa imi spele grijile.

Asta e un loc in visele mele. In acest articol, draga cititorule, o sa iti reamintesc despre vise.

Ai visat vreodata ca poti sa zbori ? Te’ai simtit vreodata complet liber in timp ce tasnesti printre nori catre cerul azuriu ? Ai alergat vreodata mai repede decat orcine altcineva ? Ai fost vreodata pe varful celor mai inalti munti de pe acest Pamant ? Ai mers vreodata pe nori ? Ai simtit vreodata ca poti face orice, ca nu exista limite sau granite ? Ai simtit vreodata ca toata lumea iti apartine ? T’e'ai simtit vreodata nemuritor ?

Ai simtit vreodata acel loc adanc inauntrul tau care iti da putere atunci cand nu mai ai, care te face sa mergi inainte atunci cand nu mai se poate merge nicaieri, care iti da speranta atunci cand ea nu mai exista ? Ai vazut vreodata planeta noastra din spatiu ? Dar galaxia noastra ? Te’ai plimbat vreodata pe suprafata soarelui ? Ai atins vreodata stelele ? Ai fost vreodata o stea ?

Te’ai vazut vreodata dormind ? Ai atins vreodata fata persoanei iubite de la mii de kilometri distanta ? Ai fost vreodata in mintea unui copil care zimbeste fericit ? Ai simtit fericirea pura de acolo ? Ai visat vreodata imposibilul ?

Eu da.

Si inca visez, nu am incetat nicodata inca de cand eram copil. Nu in timpul noptii cand nu am control, ci in timpul zilei cand mintea mea poate sa conjure orice. Toti ne traim vietile zi de zi, mergand la lucru, megand la scoala, venind acasa, facandu’ne treburile, mergand la culcare numai ca sa o luam de la capat a doua zi. Zi dupa zi, an dup an. Multi dintre noi au incetat sa mai viseze.

Nu trebuie sa facem asta! Ziua in care incetam sa visam este ziua in care o sa murim! Mintea noastra, imaginatia, visele, acestea sunt lucrurile care ne definesc ca oameni. Ele sunt calitatile noastra cele mai pretioase.

Tu mai visezi ? Ai lumea ta magica unde totul este posibil ? Ai locul tau secret unde nimic nu te poate atinge, unde nimeni nu te poate rani, unde te simti in siguranta ? Vrei sa stii cum e sa fi copil din nou ?

E in puterea ta, trebuie doar sa visezi si o sa devina adevarat.

Treaba cu canile de cafea

La noi in casa se bea destul de mult cafea, in special Freya care este deja dependenda zic eu ;-) In casa totul este ok, avem extrem de multe cani (intr’o zi chiar am sa le numar pe toate). Insa cand suntem in masina, trebuie o cana speciala care trebuie sa aiba cateva caracteristici specifice. Pana acum am ajuns la tipul de cana nr. 4 insa se pare ca suntem inca departe de a gasi Graalul Sfant al Canilor de Cafea, dupa cum se vede:

1. Avem cana asta de ceva vreme, nu mai stiu exact unde am cumparat’o. Nu e buna. Capacul nu se inchide cum trebuie si daca nu te prinzi la timp: cafea pe haine. Plus ca dupa o vreme gustul plasticului ajunge in cafea. Bleh.
   
2. Apoi am vazut eu niste cani “misto” la un magazin online. Aratau bine si nici macar nu erau chiar asa de scumpe. Zis si facut, am comandat doua si la scurt timp le’am primit acasa. Catastrofa totala! Gaura pe unde sorbi cafeaua nu se poate astupa asa ca e un pericol continuu. Capacul nu se pune prin insurubare, doar prin presiune si de cele mai multe ori nu se inchide cum trebuie. Drept urmare, vezi punctul 1. : cafea pe haine. Si in plus e prea grasa, nu incape in suportul pentru cana din masina. Esec total. Zicala “Cat dai atata face” se aplica perfect.
   
3. Intr’o zi ne plimbam prin orasel (unde locuiam inainte) si am trecut pe langa unul din magazinele astea cu tot felul de lucruri pentru bucatarie si casa gen pahare, cani, oale, tacamuri, etc. Foarte scump, nu am idee cum supravietuiesc asemenea magazine.

   Afara aveau cateva obiecte “reduse”, adica de la “obscen de scumpe” erau reduse la “foarte scumpe”. Printre obiecte era si o cana care arata destul de bine, capacul se inchidea cum trebuie, era din metal, manerul parea solid. Mergand pe principiul “Scump da’ bun” am cumparat respectiva cana. A mers o vreme (mult mai mult decat celelalte doua) insa tot a luat’o in freza pana la urma.

   Manerul incepe sa faca fite de la o vreme, mereu trebuie sa strang surubul ala. Capacul are o chestie care aluneca inainte si inapoi, inchizand si deschizand fanta prin care sorbi. Idee buna in teorie insa dupa un timp chestia aia a inceput sa alunece singura cand inclini cana sa bei, inchizand fanta. Faza care NU este amuzanta.

   Morala: scump nu e mereu bun!
   

4. Ultima gaselnita este o cana luata de la Kaufland acum cateva zile. Creierul meu a dat un rateu se pare pentru ca am incalcat  principiul de la punctul 1 si am luat ceva ieftin. Parea ok, forma este buna, e izolanta, nu are maner deci nu are ce sa se strice, se inchide solid iar butonul ala rosu chiar functioneaza bine.

   Ieri am observat insa ca dupa dupa ce am trecut’o de cateva ori prin masina de spalat vase, apa intra cumva intre plasticul verde si metal. Nu multa, insa suficient cat sa o auzi daca scuturi cana goala. Iar apa respectiva se scurge incet pe langa surubul de pe fundul canii. Rezultat apa in masina sau pe haine.

   Morala: scump nu e mereu bun insa ieftin e de cele mai multe ori prost!
   

Cautarea canii perfecte continua!