De ceva vreme am tot vrut sa mergem la undeva sa macam ceva specific romanesc insa nu am apucat pana acum. Nu prea mergem la restaurante pentru ca majoritatea mancarilor pe care le putem manca acolo sunt mai proaste decat ce gatim noi acasa, asa ca nu prea are sens. Insa sunt cateva feluri de macare pe care nu le poti gati acasa asa de usor, cum ar fi mancare chinezeasca si chestii similare.
Se pare ca nu este asa de usor sa gasesti un restaurant cu specific romanesc in zona Stuttgart’ului. Am tot cautat pe internet insa tot ce gaseam fie avea website sters, sau numere de telefon gresite, sau informatia era extrem de veche. Pana la urma am gasit un un loc in Ludwigsburg, “Restaurant Zum Rad” (sau “La roata” cum ar veni), si am fost acolo duminica trecuta.
Mancarea a fost extrem de buna. Avand in vedere ca nu am mai mancat asa ceva de o gramada de timp, mi’am luat niste ciorba de perisoare iar ca felul doi, sarmale cu mamaliguta. S’a mai mancat niste muschiulet la gratar, cartofi natur, cartofi la cuptor cu mujdei de ustoroi. A fost foarte gustos si niste portii neobisnuit de mari, nu am reusit sa mancam tot si mai mult ne’am rostogolit cand am plecat, decat mers normal. De recomandat localul.
Pacat ca nu am facut poze, chit ca am avut camera cu mine. Eh, data viitoare pentru ca vrem sa mai mergem.
Un click pe imagine te duce la pagina ei pe Deviantart. Acolo poti da click pentru Full View sau click pe Download pentru o versiune mare.
De regula cat sunt in timpul saptamanii in München, nu prea ma omor cu iesitul in oras. Nu ma trage sa ies undeva singur iar cu colegii de la servici nu prea se intampla nimic. Insa saptamana asta tatal meu a avut nu stiu ce chestie cu serviciul in oras asa ca au venit amandoi si am iesit ieri seara sa mancam undeva.
Nu cunosc orasul asa de bine (chiar daca vin aici de ceva vreme) insa am cautat si eu pe internets si am gasit recomandari bune pentru un local numit “Gasthof zur Festwiese” undeva pe langa gara centrala si am zis sa ne riscam.
A fost foarte placut. Este un local nu foarte mare, tipic nemtesc as spune, mese si scaune din lemn masiv, etc. Mancarea nu a fost chiar ca cea cu care ma rasfata Freya insa pentru un restaurant, a fost foarte buna. Cateva imagini (dati click pentru o versiune mai mare precum si o scurta descriere):
Ceea ce m’a uimit a fost ca se putea fuma. SI nu doar la o masa, doua, undeva intr’o camaruta in spate ci in tot localul. Din ce stiu eu treaba este cam ilegala da’ na, nu ne’am plans pentru ca toti fumam.
Yummy!
De cateva ori pe saptamana, in fiecare dimineata la noi in cladire vine o femei cu un fel de snack-bar ambulant. Cateodata o vad dimineata cum isi parcheaza masina si cum isi cara cele 3-4 cutii izolante pana la etajul nostru. Apoi le aseaza frumos in bucatarie, isi ia clopotelul si se plimba pe la fiecare etaj, anuntand lumea ca pot sa vina sa isi ia snack’ul.
Lumea vine si cumpara gramada: tot felul de sandwich’uri, salati, produse de patiserie, Leberkäse (specific sudului Germaniei), etc. Si ceea ce este uimitor este ca femeia asta este vesela tot timpul, sau cel putin bine dispusa. Si nu are zambetul ala fortat tipic vanzatoarelor care sunt acolo doar sa isi vanda marfa. Nu stiu daca asta este jobul vietii ei, poate nu are de ales, poate chiar ii place, nu stiu. Insa o face cu placere, atata lucru e clar.
Cu exceptia catorva lucruri, imi place jobul pe care il am acum. Insa chiar si asa, de dimineata nu reusesc sa am entuziasmul ei. Presupun ca pana la urma, ca sa nu iti pierzi mintile la servici, trebuie sa iti placa macar un pic ceea ce faci si sa ai o oarecare capacitate sa te bucuri de lucrurile marunte. Asta insa depinde de fiecare, unii oameni pot face asta mai usor ca altii.
Cam atat cu aberatiile filozofice pe ziua de azi. Mai stau pe aici ceva mai putin de o ora apoi o sa conduc vreo 4 ore pana in Frankfurt, unde o sa am un training cu Cisco pana joi. Apoi weekend!
Eh, nu chiar, glumesc. Nu se intampla chiar in fiecare zi. Exista totusi aici ceva ce nemtii numesc Brotzeit, este un fel de gustare pe care o iei la lucru, intre mic dejun si pranz. Aceasta “gustare” consista din Weisswurst, un fel de carnat alb specific München’ului, sau Bavariei in general, Brezel si Weissbier (bere tulbure de grau). Asta este una din putinele ocazii in care se poate bea la lucru asa ca lumea participa cu mult entuziasm.
“This is brilliant, you can drink at work!” – dupa cum se exprima un coleg de’al meu, tipul e din Anglia. Cred ca putem spune cu incredere ca asa ceva nu se intampla in Anglia.
Tin totusi sa mentionez ca farfuria de mai sus este a mea, insa berea nu e. Am imprumutat’o doar pentru poza ;-)
Legat de postul anterior si de cel al Ciupercutzei, reteta pentru Spaghete à la Freya ;-) Deci, avem nevoie de urmatoarele:
- 150-200g sunca normala
- 100-150g ciuperci feliate. Eu le cumpar in conserve da’ proaspete sunt si mai bine
- un ardei iute
- cca 100ml vin (rosu sau alb, nu conteaza)
- 100g pasta de rosii
- Mirodenii (boia iute, usturoi, ceapa, oregano, basilikum, patrunjel)
- 500g spaghete
- 1-2 linguri sos praf Knorr (este intr’una din imagini in postul anterior
Toate astea ineamna cam 3-4 portii bunicele. Daca vreti mai putin, atunci folositi proportional ingredientele. Taiati sunca in fasii si perpeliti’o (nu prajiti) intr’o tigaie impreuna cu o lingura de ulei la foc iute. Dupa cateva minute, cand sunca este perpelita, adaugati ciupercile, mirodeniile si ardeiul iute taiat marunt.
Eu folosesc un amestec de mirodenii uscate numit Arabiata, e iute si e gandit pentru spaghete. Nu stiu daca gasiti asa ceva in tara insa puteti folosi condimentele individuale fara probleme:
Dupa inca cateva minute de foc iute, adaugati vinul si pasta de rosii si lasati compozitia sa dea in foc. Apoi puteti adauca inca putina apa si, dupa preferinta, 1-2 linguri de sos praf Knorr. Compozitia finala nu trebuie sa fie foarte lichida, iar sosul praf Knorr o mai ingroasa un pic. Inca putina pasta de rosii face acelasi lucru. Gustati din cand in cand si adaugati vin, mirodenii, etc, dupa gust.
Lasati totul sa fiarba un timp la foc mic si puneti intre timp apa la fiert. Cand da in clocot, adaugati spaghetele si lasati’le sa fiarba 11 minute (cel putin asta e cazul la spaghetele pe care le folosesc eu). Amestecati’le din cand in cand ca sa nu se lipeasca unele de altele.
Luati tigaia de pe aragaz, adaugati o lingura de smantana subtire si amastecati pana continutul devine omogen.
Si gata ;-) Strecurati spaghetele, puneti in farfurie, adaugati sosul. Pofta buna !
Din lipsa unui nume mai bun, o sa le numesc Spagetti à la Freya pentru ca este reteta ei proprie. Nu pot spune ca sunt bucatarul vietii insa reteta asta am invatat’o destul de binisor si iata ce a iesit asta seara:
Si ca tot vazui un post al Ciupercutzei, iaca pasii intermediari (pozele sunt facute acum cateva saptamani):
Sosul este delicios ;-)
Daily stuff | Stefan | 
martie 2, 2010 6:45 am | 
Comments (7) 
